vineri, 7 noiembrie 2014

Cheiloschizis unilateral stanga, buza de iepure


Detaliez in continuare cum am trecut prin operatia de cheiloschizis unilateral stanga.
Bebe a avut doar buzita afectata, palatele au fost intacte, asadar operatia de reconstructie a fost programata in jurul varstei de 6 luni.


Din mai multe cercetari internaute si din intrebarile adresate diversilor medici cu care ne-am intersectat, am aflat ca doamna doctor Bratu Niculina de la spitalul Marie Curie (Budimex) ar fi cea mai buna in astfel de operatii (din punct de vedere al experientei si calificarii profesionale).


La varsta de 5 luni am fost la primul consult la dumneaei. S-a nimerit a fi chiar inainte de Sf. Sarbatori de Pasti. Doamna doctor foarte draguta, amabila, l-a controlat pe bebe la gurita si ne-a dat numarul dumneaei de telefon pentru a o suna dupa sarbatori pentru a programa operatia. Ne-a explicat ca de obicei face internarea cu o zi inainte de operatie, zi in care bebe este trecut prin diverse analize.
Am fost extrem de incantata auzind asta, ma gandeam ca o sa scapam asa repede la o varsta cat de cat optima
Zis si facut.


Imediat dupa Pasti, bebe avea 5 luni si 3 saptamani, am sunat-o plina de emotii si speranta. Aici a intervenit prima amanare, doamna doctor spunandu-mi sa sun cand bebe are 6 luni si o saptamana si programam atunci. Am fost dezamagita gandindu-ma ca putea sa imi spuna asa cand am fost la control, insa am trecut peste si am asteptat cu nerabdare termenul pentru a o suna din nou.
Am repetat aceasta actiune de inca 4 ori pana a ajunge la momentul efectiv al programarii operatiei. De fiecare data doamna doctor spunandu-mi sa revin din diverse motive :)
Bebe avea 7 luni si jumatate!


Ne-am prezentat la spital, pentru internare, intr-o zi de luni.
La internare, atentie, va trebuie trimitere din partea medicului de familie. La telefon nu imi comunicase acest lucru si nici pe site-ul spitalului nu se mentioneaza.
Bun, deci luni a fost zi de analize. I-au luat doar sange dimineata
Luni seara ne-a chemat doamna doctor pentru a parcurge impreuna istoricul medical a lui bebe si a spus ca marti dimineata o sa ne trimita la ecografia de cord pentru a avea acordul cardiologului pentru operatie...dezamagire...nu putea sa ne trimita luni? Presimteam ca marti avea sa fie o zi pierduta, ca nu ne va opera asa cum ne spusese la consult, adica a doua zi dupa internare…


Vine ziua de marti. Controlul de dimineata s-a transformat in controlul de pranz…
La ora 12.00 am coborat la cabinetul de cardiologie si am asteptat acolo, in hol, in curent, printre copii care tuseau, stranutatu, printre tot felul de oameni care se perindau pe acolo si in multimea de oameni care astepta...Deja eram nervoasa gandindu-ma la lipsa de organizare si prioritizare a lucrurilor si nu intelegeam de ce…Am asteptam cca 15 minute cu bebe in hol.
Dupa ecografie ma intorc pe sectie si cam atat. Asta a fost a doua zi de la internare…


Miercuri ni se comunica sa nu dam de mancare bebelusilor pentru a-i pregati pentru operatie, ultima masa putand fi la ora 5 dimineata. In sfarsit, imi ziceam in gand! Eram bucuroasa si emotionata, mi-era teama de reactia lui bebe. Bebe meu nu se trezeste noaptea sa manance, asadar ultima masa a lui a fost la ora 21.30…
Dimineata asteptam si asteptam si tot asteptam….doamna doctor intra in sala de operatii si unul cate unul, pacienti de pe sectie sunt chemati la operatie, numai noi nu… (noi, adica bebe meu si inca un bebe cu aceeasi problema si acelasi parcurs de la internare).
Se face ora 13.00 si intrebam asistentele ce se intampla, mai opereaza sau nu bebelusii? Bebele meu era vlaguit, lesinat, dormea intruna si gemea de foame...nu urla, nu plangea, era pur si simplu stors de energie. Vazandu-l asa evident ca m-am speriat. Eram suparata ca a trebuit sa tin asa mult bebelusul nemancat si, mai rau, nu stiam cat avea sa mai dureze aceasta situate, nu exista o ora programata pentru operatie, nu stiam nimic...
La ora 13 si ceva vine doamna asistenta si ne spune sa dam sa manance la copii pentru ca nu avea sa ii opereze nici in acea zi! Am izbucnit in plans subit. Eram epuizata psihic, emotional.
E greu sa astepti ca al tau bebelus sa fie operat, sa sufere, sa il doara, sa planga...iti faci tot felul de scenarii si incerci sa te mobilizezi sa ai cat mai mare grija de el. Este cu atat mai greu cu cat se intampla fel de fel de lucruri care fac situatia si mai greu de acceptat.
Ok, am inteles ca sectia era plina si erau cazuri prioritare, ce probabil nu mai suportau amanare, insa nu puteam concepe sa imi tin bebelusul nemancat atat timp (practic 2 mese pierdute) degeaba.


Ca o paranteza, stateam intr-un salon cu 5 paturi. O fetita era racita, iar un baietel abia operat mai plangea saracul...Nu prea era un mediu propice pentru a zabovi prea mult cu un bebelus acolo…


Vine joi! Aceeasi indicatie. Tineti bebelusii nemancati! Deja eram la marginea rabdarii, insa speram din suflet sa nu facem acest efort degeaba, din nou.
In jurul orei 11 ne ia la operatie, iar la 11.30 am “predat” bebelusul in bratele unei asistente. Momentul a fost cumplit, am plans mult gandindu-ma ce avea el sa pateasca acolo printre straini pana avea sa fie anesteziat si imi tot spuneam sa fiu tare, sa nu mai plang atat...dar na...nu ma puteam abtine.
La ora 13.30 il aduce la reanimare. Operatia nu a durat asa mult, insa am inteles ca dupa operatia efectiva il mai tin in sala vreo 20-30 minute…


De acum incepe cea mai grea zi!
Bebe s-a trezit la scurt timp dupa ce a fost adus si a inceput sa planga. Nu avea nici forta si nici glas...era ragusit de la intubare. Il durea si operatia...I-au fost administrate calmante si a adormit apoi. Trebuia tinut cu capul mai sus pentru a putea respira.
Am stat toata ziua si toata noaptea cu el, acolo, la terapie intensiva. Nu am dormit deloc. Trebuia sa fiu atenta sa nu puna mana la gura, sa nu se loveasca, sa nu se intoarca pe burta etc….trebuia supravegheat non stop. A fost foarte greu pentru ca in majoritatea timpului l-am tinut in brate, in picioare, pentru ca statea treaz si trebuia sa ii distrag atentia de la a pune mana acolo….
I-am dat sa bea apa/ceai si lapte, cu seringa, fara limita de cantitate. Cat vroia atat ii dadeam.
In fine...vineri pe la pranz am fost mutati din nou pe sectie.


Surprinzator, de vineri operatia nu l-a mai durut...sau cel putin asa parea...nu mai plangea din cauza durerii...I-au fost administrate calmante doar joi.
De vineri am putut sa ii introducem mesele obisnuite insa ceva mai moi, mai lichide. Trebuia sa ii hranim cu seringa sau lingurita.
Asadar de vineri am inceput sa ii dau cereale in lapte, piure de fructe, supa de legume cu carnita si branzica cu banana.
A reactionat foarte bine, nu a varsat deloc.


Problema a constituit-o, insa, o mucoasa abundenta a nasucului. A racit imediat dupa operatie, probabil cat am stat la terapie intensiva...


Duminica am plecat acasa! Ne-a chemat miercuri la control, iar apoi miercurea urmatoare la scos fire.


Acasa bebe s-a comportat normal, iar noi a trebuit sa il supraveghem sa nu puna diverse in gura, sa nu se loveasca, sa nu se intoarca pe burta etc...trebuia sa menajam locul operatiei…
Cu mucisorii ne-am luptat toata perioada si am folosit batista bebelusului, apa de mare, ser fiziologic, vibrocil si eurespal….


Ca o concluzie: Doamna doctor Bratu Niculina este un medic ce are experienta (cred ca cea mai mare experienta) in a opera astfel de situatii si multe altele. Este un medic bun si ma bucur ca bebe a fost operat de dumneaei. Per ansamblu totul a decurs in regula, important este pana la urma ca bebelusul sa fie bine, iar operatia sa se vindece frumos, urmele sa fie cat mai putin vizibile.


Un comentariu:

  1. buna ziua. ma numesc andrei si am un baietel de 2 luni. din pacate ne confruntam si noi cu aceasi problema, va multumim pentru informatii si am dori sa stim costul acestei operatii daca se poate.

    RăspundețiȘtergere